Cultural Confluences. Romanian Echoes

A Very Interesting Exhibition in Bucharest
The Village in Legend. Ion Grigore's Painting

by Tudor Octavian

Even though Ion Grigore's landscapes are, in the first hour, the testimony of an unmistakable realism, even though the thing made after nature - the balanced nature of his native village, Corni, and its whereabouts, in Bucovina - is the fundament and, we might say, the secret of his painting, what happens afterwards on the easel is the work of a restless subjectivity. There are few makers more devoted to the realistic idea than lon Grigore is, they are few those to embellish the real with more poetry of remembrance. Most often the inward pains of the young artists would come out in a single formula. With many of them, getting to an original plastic formula seemingly is the supreme ambition. This endeavor looks burdensome, if not even boresome, to the public. It would be unsuitable to talk about a formula in the case of Ion Grigore so long as the kind of painting is not premeditated. The world is purely and simply this way for Ion Grigore. And we must believe him, since bringing the means into questioning proves almost nothing. It is not the means, but the feeling that undergoes perfection with Ion Grigore. Through him we meet with the art of a bucolic feeling. The present whispers from all its joints the melancholy of a past all milk and honey. The present is a tender and caressing remembrance. As is known, assessing the quality of a painting is also a matter of general consensus. In this corner of the world, where the village still means something, because our parents belong there, the painting of a man who, living in town, is always dreaming of nature, should not amaze us. Ion Grigore's strenuousness troubles many people, astonishes them, forces them to inquisitive opinions. Nowadays, when tenderness has almost come to be seen as weakness, the tender reveries of the peasant's son Ion Grigore are esthetically disturbing. Is not the aim of this painting too much unassuming ? Aren't its accomplishments, the peaceable infinite of its skies, the unpretentious solemnity of the objects depicted too poor a gift for our over-tensioned intellect? In writing the foreword to the catalog for the artist's latest exhibition - at the Art Galleries of the Bucharest Municipality, Cornel Radu Constantinescu noted that "Ion Grigore's village, overwhelmingly a mold of landscape and color, becomes, in fact, a self-portrait, a spiritual biography, the confession of an ardent plunging into reality and of a meditative self-detachment"... "A diving into nature, carrying therefore much deeper meanings..." "Thus, the village events come to be sublimated into eternity...".

And now, we may conclude, like the scientist: which was to be demonstrated !

Bucarest Matin - Apr. 2001

Un peintre du troisième millénaire

de Cristina Maria Angelescu

Pour Ion Grigore (né en 1940) point n'est besoin d'une présentation tapageuse. A son actif plusieurs bourses dont celles de "Ion Andreescu", de Perugia, de "Storck"; en outre il s'est vu remettre d'importants prix dont celui de l'Union des Artistes plastiques, le prix "Iosif Iser", le prix "Omagio di Picasso" (Rome) ou le Grand Prix "Voronet".

Ses tableaux sont connus par des collectionneurs avisés de tous les continents. Des critiques sévères et respectables ont écrit sur lui pendant des années. C'est l'un des artistes qui prennent en compte les descendances et les filiations. Il considère les paysans comme "maîtres sur les vastes champs de l'esprit", comme disait Petre Tutea. Il fait des projets pour décorer des établissements de culte, mais, sous les nimbes qui protègent et personnalisent les saints on reconnaît les traits typiques de ceux qui ont su conserver inaltérées leur foi et leurs leçons. C'est là un aspect de sa peinture.

Un segment important est représenté par les paysages. C'est une lutte avec la matière coloriée et avec soi-même pour respecter une discipline qui semble être au-delà du naturel, pour renoncer à l'orgueil d'impressionner par l'originalité éphémère. La couleur est un élément lyrique dans son essence; si on l'emploie avec délicatesse et on découvre son langage, elle se transforme en "un instrument" à grande puissance capable de déclencher l'ouverture vers le fantastique, vers la connaissance d'autres mondes parallèles.

Ion Grigore a eu la chance de comprendre dès le départ que le rouge, le bleu, le jaune ou le violet sont en réalité des principes à l'aide desquels on modèle la conscience. Beaucoup de ses tableaux semblent être enveloppés dans une seule couleur, même si, en regardant attentivement, on réalise que pour obtenir ce magma de nuances le peintre a mis en scène le rapprochement de nombreuses couleurs-soeurs. De ces paysages émane un calme qui t'invite à les classer dans le cadre des peintures métaphysiques. Beaucoup de vérité existe là, mais il ne faut pas oublier que les frissons de la foi et l'inspiration sont eux qui scellent la solidité de ces peintures. Galerie Étage 3/4, Théâtre national, mardi-dimanche, 10h00 - 17h00

Curierul National din 24/04/2001 Cultura

Peisajul - confesiune si imagine a lumii cognoscibile sau
Personala Maestrului Ion Grigore

de Veronica Marinescu

Cu sufletul vede biserici. Intre coline impadurite, in tampla satului - moldav sau transilvan - sub cetini invaluite in mireasma baladelor, printre casele ridicate sub geana poienilor racoroase. Rezolvarea lor plastica tine de mestesugul insusit, fara efort, in cele peste patru decenii de cand si-a dedicat viata picturii. De atunci, maestrul Ion Grigore traieste peste “ceasul" in care se cuibaresc, nestingherite, clipele inchinate credintei in frumusetea gandului. Rostit cu fiorul intruparii formei, cu masura implinirii culorii - cum numai natura stie sa-i rostuiasca vibratiile, luminile si umbrele in bataia anotimpurilor. Altare de izbanda ridicate in vaierul noptilor, ca si in revelatiile zilei, bisericile din panzele maestrului - Voronet, Putna, Bogdana, Moldovita, “Catedrala Maramuresului", “Bisericuta dintre vii" sau “Biserica din Corni" - sunt entitati recognoscibile, vazute in fireasca lor relatie cu spatiul; cautate nu atat ca pretext plastic, cat, mai ales, cu scopul de a dezvalui/rezuma contributia de secole a neamului la sustinerea crestinismului. Natura statica si portretul incununeaza genul sau predilect - peisajul - in care satul este vazut ca centru magic al lumii. Arta sa cultiva, de altfel, legatura de esenta cu zona de obarsie, cea moldava (s-a nascut la Corni - Suceava, la 25 martie 1940). Iata de ce peisajele semnate de Ion Grigore, in care toamnele si iernile - luminoase, calde, cu accente nostalgice, desprinse parca din paradisul copilariei - au semnul vesniciei. Nici florile din naturile statice nu sunt simple configurari ce se adreseaza simturilor senzoriale, ele devin personaje - faclii, sub “privirea" carora atmosfera spirituala “construita" reuseste sa comunice - prin performantele tehnice si de conceptie, de particulara traire a autorului - suavitatea respiratiei si ordinea infailibila a naturii; o pace binefacatoare in care emotia e complice. Lumea creata de maestrul Ion Grigore este, astfel, guvernata de simplitate si constanta a problematicii, de sinceritatea confesiunii, de stiinta naratiei si de asceza rigorii. Opera sa - puternic personalizata - cuprinde si lucrari de arta monumentala in tehnicile mozaic, sgraffito, tempera, fresca (pictura murala religioasa) - pentru care a fost rasplatit cu importante premii, printre care: Premiul UAP (in 1968 si in 1999) pentru Creatie Arta Religioasa (a pictat sase biserici), Premiul “Iosif Iser", acordat de Academia di Romania din Roma (1981), Premiul “Omaggio a Picasso", acordat de Centrul Cultural “Caravaggio" - Roma, premiul special al Fundatiei Culturale a Bucovinei - Suceava (1998). Personala de pictura de la “Rotonda" Teatrului National, un poem de admirabila ingemanare a spatiului natural cu cel construit, de aleasa noblete a mesajului, se revendica din prestanta si vigoarea unei indepartate traditii. Maestrul Ion Grigore ne convinge ca pictand cu sufletul esti mai aproape de poezia formei, dar si de ratiunea existentei sale.

Comentarii Critice

"Rapsodic în evocarile satului arhetipal, Corni, pictorul nu a trebuit sa faca înconjurul lumii spre a se întâlni cu el însusi. Prin viata si arta a tot dezbatut eterna enigma a lumii si a omului, iar prin întelepciune a lasat-o nedezlegata..."

Valentin Ciuca, album Ion Grigore, 2006

"Suntem tentati sa vedem formele clare, categorice, comune ca înteles, rezonante simbolice, care se releva numai constiintei autorului. Simplitatea lor evoca elementarul; decizia lor, vitalitatea; redundanta lor, tainicia în timp... Iarna lui Ion Grigore, de pilda, este iarna cerului si a pamântului, iarna satului. Dar mai este si o iarna a lui, despre care n-au stiut probabil niciodata, nimic, nici cei care au împartit cu el, cândva, acoperisul, lingura de lemn si dogoarea odaii..."

Cornel Radu Constantinescu, decembrie 1979

"Ion Grigore este un pictor substantial mai profund decat ni-l arata expozitiile lui de pina azi si, mai cu seama, critica lor. S-a intimplat ca peisajele acestui satean cu inalte studii de arta, secretos si cu fina distanta fata de toate cele urbane-­cu osebire fata de graba intru sincronizare estetica a generatiei din care porneste­sa placa mult chiar de la debut..."

Tudor Octavian, octombrie, 1978

"La Ion Grigore rusticul potenteaza cu o rara tenacitate întreaga viziune. Fara îndoiala ca în conditiile existentei contemporane, gestul acesta ofera, dincolo de aspectul romantic, de confesiune autobiografica, si un prilej de meditatie asupra unor trasaturi în primul rând etice pe care le implica creatia, pe care autorul le considera permanent valabile. Este o retransare în atmosfera mitului sub care descopera trasaturile unei civilizatii specifice, dar si ale unor valori specifice si deloc statice..."

Cornel Radu Constantinescu, noiembrie, 1970

"Lucrarile sale se evidentiaza prin disponibilitatea interioara de a percepe exact realitatea vie, prin capacitatea de a pastra necontenit contactul cu ea, de a vedea si descoperi structurile profunde ale realului dincolo de fenomenologia exterioara... Este o puritate care, tinind seama de inefabilul individual si de diferentiera lui istorica, poate fi raportata la tipuri de sensibilitate exprimate plenar de arta vechilor maestri."

Marina Preutu, noiembrie, 1969